MENIU
Crezul nostru
  • Credem în Dumnezeu, Creatorul tuturor lucrurilor, care exista în trei persoane – Tatal, Fiul si Duhul Sfânt.
  • Credem ca Domnul Isus Hristos este Dumnezeu adevarat care s-a întrupat într-un Om adevarat, conceput prin Duhul Sfânt, nascut de fecioara Maria, a fost crucificat, a murit, a fost îngropat, apoi a înviat a treia zi dupa Scripturi, s-a înaltat la ceruri, iar acum sade la dreapta Tatalui în calitate de Mântuitor si unic Mijlocitor între oameni si Dumnezeu.
  • Credem ca Biblia este în întregime inspirata de Duhul lui Dumnezeu si este singura autoritate infailibila si absoluta a credintei si a conduitei crestine. Deasupra Scripturii nu se ridica nici o autoritate religioasa, cultica, politica, institutionala sau personalitate umana.
  • Credem ca Biserica este Trupul lui Hristos, format din totalitatea celor mântuiti de-a lungul secolelor. Ea se manifesta ca o adunare locala, apolitica si separata de stat. Fiecare crestin din Trupul lui Hristos trebuie sa faca parte dintr-o adunare locala ce promoveaza toata învatatura Scripturii si nu a ajuns sa fie dominata de traditii confesionale nebiblice.
  • Credem că Duhul Sfânt rânduieste echipa de slujitori ai Bisericii locale.
  • Credem în mântuirea personala a celor ce cred în Isus Hristos, ÎL primesc ca Domn si Mântuitor si se boteaza in apa în Numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfânt. Ei sunt iertati de pacat prin sângele Lui Isus Hristos varsat pe cruce si nascuti din nou prin puterea Duhului Sfânt.
  • Credem în Botezul cu Duhul Sfânt ca fiind distinct de nasterea din nou, în reumplerea continua cu Duhul Sfânt, în ungerea cu Duhul Sfânt pentru orice lucrare si în manifestarea tuturor darurilor Duhului Sfânt pentru zidirea bisericii, pâna la venirea Domnului Isus.
  • Credem în sfintirea vietii ca un proces ce are loc prin Harul Domnului Isus Hristos, prin Cuvântul lui Dumnezeu, prin rugaciune, prin partasia într-o biserica locala si ca o roada a Duhului Sfânt. Toti cei care traiesc în sfintenie trebuie sa participe la Cina Domnului într-o biserica locala vie.
  • Credem în învierea mortilor, fericirea eterna a celor mântuiti si pedeapsa vesnica a celor pierduti.
  • Credem în revenirea în curând, personala si trupeasca, a Domnului Isus Hristos în vederea rapirii Bisericii, judecatii viitoare si instaurarii Împaratiei Sale.